De ce ne ajută să vorbim despre amintirile neplăcute în terapie? O perspectivă neuroștiințifică asupra vindecării

Dacă te întrebi cum simplul act de „a vorbi despre trecut” poate vindeca o suferință din prezent acest articol este pentru tine.
Multă vreme s-a crezut că terapia funcționează prin simpla „descărcare” a emoțiilor (catharsis), însă cercetările moderne arată că eliberarea emoțională pură nu diminuează intensitatea afectului, ci adesea o amplifică.
Adevărata schimbare terapeutică se produce la un nivel mult mai profund, structural: în modul în care creierul nostru stochează și procesează amintirile și emoțiile.

Oamenii tind să creadă că memoria funcționează ca o cameră de filmat care înregistrează fidel trecutul. În realitate, amintirile nu sunt o înregistrare perfectă a evenimentelor, ci suferă revizuiri și remodelări pe măsură ce trece timpul și sunt rememorate.
Mai mult, de fiecare dată când o amintire episodică este accesată (re-amintită), ea intră din nou într-o stare sensibilă necesitând o nouă perioadă de stabilizare, numită reconsolidare. Atunci când o memorie veche este reactivată, creierul creează o nouă codificare ce integrează informații din experiența prezentă.

Aici intervine efectul psihoterapiei: În cabinet, ești invitat să reactivezi amintiri vechi și emoțiile asociate lor. Terapeutul îți oferă un mediu sigur și experiențe emoționale noi (empatie, validare, o nouă perspectivă). Aceste elemente noi sunt încorporate în structura vechii amintiri prin procesul de reconsolidare. Astfel, amintirea originală este transformată în mod fundamental.

Conform cercetărilor, tiparele noastre maladaptive sunt formate dintr-o structură de memorie care are mai multe componente interconectate:

• Amintirile episodice/autobiografice: Evenimentele specifice din trecutul tău.
• Structurile semantice: Regulile, credințele și schemele generale pe care le-ai extras din acele experiențe (ex. „Nu sunt suficient de bun”, „Oamenii mă vor răni”).
• Răspunsurile emoționale: Reacțiile fiziologice și tendințele de acțiune.

Orice formă eficientă de psihoterapie reușește să modifice această triadă, deși fiecare alege o altă „poartă de intrare”.

• Sistemul limbic și Amigdala generează reacția de bază,
• Acestea trimit instantaneu semnale către sistemul endocrin, mușchii scheletici și viscere, pregătind corpul pentru acțiune 
• Toate aceste modificări fizice sunt apoi transmise și integrate în cortexul prefrontal, unde experiența primește un sens implicit, etichete verbale și narațiuni.
• Regula lui Hebb („neuronii care se descarcă împreună se leagă împreună”) explică de ce aceste elemente disparate ajung să se sudeze într-o singură „schemă emoțională” indivizibilă, care se declanșează automat

Experiențele copleșitoare (traumatice) depășesc capacitatea noastră de a procesa cognitiv emoțiile la momentul respectiv. Ce se întâmplă atunci?

Evaluarea situației are loc automat, fără conștientizare (implicit). Corpul reacționează prin senzații fizice și tendințe motorii, dar aceste emoții implicite nu sunt asociate cu o stare de conștientizare clară. A pune aceste senzații în cuvinte în timpul terapiei ajută la transformarea lor în experiențe conștiente și emoții distincte.

Pentru ca acest proces să funcționeze, gradul de activare emoțională din ședința de terapie trebuie să fie optim. Dacă ești prea relaxat, procesarea nu are loc; dacă ești prea copleșit de panică, capacitatea creierului de a reflecta asupra propriei minți (mentalizarea) se blochează.

De ce ne concentrăm pe memorie când noi vrem să ne fie mai bine în viitor? Cercetările în neuroștiințe ne arată că memoria, imaginația și capacitatea de a anticipa viitorul nu sunt funcții complet distincte.

Aceeași rețea neuronală de bază (care include hipocampul și alte regiuni corticale) este activată atât când ne amintim evenimente personale din trecut, cât și când ne imaginăm viitorul.

Reamintirea trecutului are rolul de a face disponibile informațiile necesare pentru simularea evenimentelor viitoare.

Persoanele cu leziuni la nivelul hipocampului, care își pierd capacitatea de a forma noi amintiri episodice (amnezie), își pierd adesea și capacitatea de a-și imagina viitorul personal sau de a construi scene mentale fictive.

Practic, hipocampul sprijină construirea unor „scene” atemporale pe care se sprijină atât amintirile, cât și proiecțiile noastre de viitor. Când discutăm  (reconsolidăm) o amintire dureroasă în terapie, nu schimbăm doar trecutul. Modificăm „cărămizile” fundamentale cu care creierul nostru va construi și va anticipa scenariile viitoare.

Bibliografie

Choi, B. H., Pos, A. E., & Magnusson, M. S. (2016). Emotional change process in resolving self-criticism during experiential treatment of depression. Psychotherapy Research, 26, 484–499. https://doi.org/10.1080/10503307.2015.1041433

Davidson, R. J. (2000). Affective style, mood, and anxiety disorders: An affective neuroscience approach. În R. Davidson (Ed.), Anxiety, depression, and emotion (pp. 88–102). Oxford University Press. https://doi.org/10.1093/acprof:oso/9780195133585.003.0005

Frijda, N. H. (2016). The evolutionary emergence of what we call “emotions.” Cognition and Emotion, 30, 609–620. https://doi.org/10.1080/02699931.2016.1145106

Harmon-Jones, E., Vaughn-Scott, K., Mohr, S., Sigelman, J., & Harmon-Jones, C. (2004). The effect of manipulated sympathy and anger on left and right frontal cortical activity. Emotion, 4, 95–101.

Herrmann, I. R., Greenberg, L. S., & Auszra, L. (2016). Emotion categories and patterns of change in experiential therapy for depression. Psychotherapy Research, 26, 178–195. https://doi.org/10.1080/10503307.2014.958597

Lane, R. D., Ryan, L., Nadel, L., & Greenberg, L. S. (2015). Memory reconsolidation, emotional arousal, and the process of change in psychotherapy: New insights from brain science. Behavioral and Brain Sciences, 38, e1. https://doi.org/10.1017/S0140525X14000041

LeDoux, J. (2012). Rethinking the emotional brain. Neuron, 73, 653–676. https://doi.org/10.1016/j.neuron.2012.02.004

Nadel, L., & Bohbot, V. (2001). Consolidation of memory. Hippocampus, 11(1), 56–60. https://doi.org/10.1002/1098-1063(2001)11:1<56::AID-HIPO1020>3.0.CO;2-O

Nader, K., Schafe, G. E., & LeDoux, J. E. (2000). Fear memories require protein synthesis in the amygdala for reconsolidation after retrieval. Nature, 406(6797), 722–726. https://doi.org/10.1038/35021052

Panksepp, J., Lane, R. D., Solms, M., & Smith, R. (2017). Reconciling cognitive and affective neuroscience perspectives on the brain basis of emotional experience. Neuroscience and Biobehavioral Reviews, 76, 187–215. https://doi.org/10.1016/j.neubiorev.2016.09.010

Pascual-Leone, A. (2018). How clients “change emotion with emotion”: A programme of research on emotional processing. Psychotherapy Research, 28, 165–182. https://doi.org/10.1080/10503307.2017.1349350

Pascual-Leone, A., & Greenberg, L. S. (2007). Emotional processing in experiential therapy: Why “the only way out is through.” Journal of Consulting and Clinical Psychology, 75, 875–887. https://doi.org/10.1037/0022-006X.75.6.875